Pãtruns de nãzuinþã
Aºtern un trup din nou,
ªi pieptãn fire luminoase...

Sunt primul om ce þese lumina,
Sunt primul om ce-ºi þese lumea,
...cu veºmînt de sclipire surã,
De curînd aprinsã-n a luminii umbrã...

Cufundat în nerostire
În tãcerea tuturor,
Desluºit, în fel de nedesluºit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-nþelesuri.

Sunt omul ce re-nnoieºte
Din fiara înflãcãratã
Înãlþat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
ªi smaraldul ce prinde
Împãtimirea sufletului.

Mãsura, ce cîntãreºte lumea
Prin judecata liniºtitã;
Judecata ce nu judecã.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În voinþa fãr’ de dorinþã.

Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clãtit în patru colþuri,
De car’ se prinde lumea,
Spãlat de cenuºã în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.

Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbrã de sub pragul
Asfinþitã casã, în capãt ei,
Asfinþitã, ca sã încapã tei,
...din cele patru colþuri...
Altoind în mine, cu soi ales
Las sã prindã roade,
În trãiri ºi glas cu chibzuinþã.
Fãrã aºteptãri, îndrept,
ªi-mi drãmuiesc rãbdarea.

În tot ce-i vis ºi aºteptare…
Strîngem comori în semne,
Sã cufundãm în noi adînc trãirea,
Ca „eu” sã nu mã spulber,
Ca „eu” sã nu mã uit,
Sã nu piarã a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagã sã nu se piardã.